AUSTRIA
Valsul vienez a evoluat în Austria şi Bavaria sub nume ca Dreher, Deutscher sau Laendler, ultimul original din Bavaria fiind predecesorul Valsului Vienez. Paşii şi figurile Landler-ului au fost reduse datorită vitezei la şase paşi astfel născându-se Valsul Vienez. Ulterior, a fost creat ca un dans popular austriac ce presupunea mişcări robuste şi mult spaţiu. Adesea, partenerii erau ridicaţi în aer în mişcări care câteodată provocau accidente. Deoarece ţăranii purtau încălţări groase şi tari, dansul era foarte zgomotos. Când a devenit prima dată popular în sălile de dans din Viena, la sfârşitul secolului XVIII, aceste aspecte au început să se schimbe. Valsul era supranumit "dansul interzis" , deoarece când a ajuns în sălile vieneze de dans, partenerilor le era permis să se atingă! Acesta era un lucru nemaiauzit şi a avut ca rezultat defăimarea acestui dans de către oficialităţi ale bisericii şi conducători ai comunităţii austriece. Dar datorită făptui că era dansul preferat al tinerilor a continuat să fie dansat. Ca urmare a trecerii către dânsul de salon, s-a transformat într-un dans elegant, muzica devenind mai rafinată şi orchestrată, instrumentele cele mai folosite fiind pianul , vioara şi basul.

În 1787 adus pe scena Operei din Viena a dat naştere unor dezbateri aprinse.
BULGARIA
Ansamblul “BALGARČE” al Uniunii Bulgăre din Banat-Romania, Filiala Vinga, a fost întemeiat în primăvara anului 2002.
Acesta este păstrător al tradiţiilor moştenite de la străbunii care au fost nevoiţi să părăsească ţara strămoşeasca din orăşelul Ciprovti încă din anul 1688 – urmare unei răscoale eşuate împotriva stăpânirii turceşti. Orăşelul Ciprovti este situat la poalele munţilor Stara Planina în nord-vestul Bulgariei.

La confluenţa cu celelalte minorităţi naţionale din zona au fost preluate şi influente folclorice ale acestora care au creat în final un buchet frumos de exprimare artistică.
Deşi nou înfiinţat, ansamblul “BALGARČE” a participat la numeroase turnee şi festivaluri folclorice în ţară şi peste hotare, primind aprecieri deosebite din partea publicului spectator sau telespectator. Concertele şi programele culturale artistice din România, Ungaria, Croaţia, Sârbia şi în special Bulgaria, au stârnit admiraţia spectatorilor, ansamblul fiind invitat să revină pentru noi concerte.

Numeroasele diplome şi premii obţinute confirma succesele şi prestigiul de care se bucură în rândul publicului. Repertoriul ansamblului cuprinde dansuri populare bulgăreşti specifice Vingai, dansuri populare din diferite zone ale Bulgariei, precum şi dansuri populare romaneşti din zona nord-vestica a Banatului. Fiecare din dansurile populare are şi portul popular specific zonei etnografice reprezentate în spectacol.
De asemenea, ansamblul are în componenta şi echipa de majorette şi dansuri moderne care stârnesc deliciul tineretului.

Ansamblur are aproximativ 75 dansatori împărţiţi în trei grupe în funcţie de vârstă de la 5 la 25 ani.
CEHIA
Republica Ceha, cursurile de dans au o lungă tradiţie şi fac parte integrantă din cultura generală a fiecăruia. În ultimii ani însă, interesul pentru această formă de petrecere a timpului liber a explodat parcă. Potrivit datelor statistice, doar în 2007, la un singur astfel de studio s-au înscris 12.000 de amatori, de 50 de ori mai mult faţă de anul precedent. Pentru cehi, dansul reprezintă o minunată maniera de relaxare, un mijloc de socializare, dar şi de menţinere a siluetei. Despre Karlovy Vary legenda spune că, aflat la vânătoare pe acele meleaguri, Carol al IV-lea, rege al Germaniei din 1346, rege al Boemiei din 1347 şi una dintre cele mai importante figuri ale Evului Mediu târziu, a fost fermecat de frumuseţea locurilor şi decide să întemeieze un oraş. Prima atestare oficială a Karlsbad datează de la 14 august 1370. Oraşul cunoaşte o dezvoltare rapidă graţie izvoarelor sale de apă termală şi de ape minerale, a căror valoare curativă este demonstrată ştiinţific, peste veacuri, de profesorul David Becher. În 1582, el este inundat de răul Tepla, pentru că în august 1604 să dispară aproape în întregime mistuit de flăcările unui incendiu devastator. Lăsată în paragina o lungă perioadă de timp, localitatea este readusa la viaţa de împăratul Joseph I, care îi acorda toate privilegiile unui oraş imperial.
CIPRU
Kalamatiano: Este una din variantele de syrto. Syrto înseamnă dans târât şi este un dans din antichitate: mai multe surse antice descriu syrtoul, iar o inscripţie găsită la Delphi datând din secolul I d.H. foloseşte această denumire. Kalamatiano a fost syrtoul popular în partea de sud şi, datorită faptului că partea sudică a fost eliberată prima, a devenit dans naţional şi s-a răspândit pe întreg teritoriul ţării. Numele nu vine de la oraşul Kalamata, dar este numit probabil după un cântec despre Kalamata, sau după batistele Kalamata, deoarece oraşul a fost cunoscut pentru mătasea sa în timpul Imperiului Bizantin, şi cântecul aminteşte un un îndrăgostit care dă o batistă din mătase Kalamata, care reprezenta un gest de mare afecţiune. Syrtoul poate fi dansat pe un ritm 7/8 sau 2/4; muzicienii au început să numească toate cântecele 7/8 “Kalamatiano” după acest cântec pentru a le deosebi de cele 2/4 care sunt numite simplu “Syrto”. Unii oameni afirma că ritmul 7/8 ar trebui dansat mai vioi, în timp ce acela de 2/4 trebuie să fie strict “syrto”, în linie. Tradiţional, doar prima pereche improvizează, dar astăzi toţi dansatorii pot improviza.
Tsamikos: Acest dans este numit probabil după Tsames din Epir, dar unii afirma că este numit după îmbrăcămintea luptătorilor din munţi în timpul Războiului de Independenta numiţi “kleftes”. Kleftes au răspândit dansul astfel că în zilele noastre el este panelenic, dar cel mai popular este în partea sudică. Tradiţional este un dans de băieţi şi este cea mai bună oportunitate a unui dansator de a-şi arăta talentele acrobatice. În mările oraşe ale Greciei femeile dansează şi ele acest dans, mai puţin partea acrobatică. Ritmul este de ¾, 3/8, sau 6/8. Cea mai cunoscută variantă la sate şi în America consta în 12 paşi lenţi, dar cele mai multe şcoli greceşti predau varianta cu 16 paşi care este acum cea mai cunoscută în mările oraşe, dar sunt regiuni în care se dansează variante cu 8, 10, 14 paşi. Există variante de tsamikos lente şi rapide. Dansatorii se pot ţine de mână, dar cel mai bine este să aibă mâna la nivelul umerilor.
Kerkiraikos: Este originar din insula Corfu, care este cunoscută în Grecia sub numele de Kerkira. Este un dans de fete cu unul sau doi băieţi. Fetele dansează paşii de bază, adesea în cerc sau pe perechi. Băieţii improvizează paşii, iniţial conducând perechile şi apoi plimbându-se printre ele şi flirtând cu fetele.
DANEMARCA
Valorile tradiţionale populare daneze există, dar lipsesc cu desăvârşire mai ales la radio şi televiziune. Nu am văzut la TV dansuri populare tradiţionale, muzică populară folclorică daneză sau costume populare specifice diferitelor regiuni din Danemarca. Este adevărat că există site-uri pe internet dedicate cursurilor de dans popular, la petrecerile private se cântă romanţe, iar la Muzeul Satului din Lyngby, Frilandsmuseet, pot fi văzute case tradiţionale şi costume populare, dar aceasta nu este suficient pentru promovarea valorilor folclorice. Probabil, naţionaliştii danezi promovează altfel folclorul lor, nu prin muzică, haine sau dansuri.
Există şcoli şi cluburi de dans popular pentru care se plăteşte o taxă, astfel cultura specifică a devenit o afacere, nu un mod de promovare a tradiţiilor.
FINLANDA
“Pinguinul" nu este o invenţie autohtonă, ci o versiune a unui dans finlandez din secolulul XIX, jenka. Diferite variante ale acestui joc de petrecere au fost exportate în ţările nordice, în Grecia sau în Statele Unite. O versiune impecabilă a „Dansului pinguinului" se regăseşte într-un film din anii '90 cu Johnny Depp.
Ultima modă românească în materie de nuntă, „Dansul pinguinului" nu este o creaţie neaoşă, ci o prelucrare a unui şi a unei melodii finlandeze. Dansul se numeşte „jenka", iar în România a ajuns, cel mai probabil, prin versiunea lui grecească, numită „gianka". De asemenea, linia melodică a piesei româneşti este inspirată dintr-un cântec finlandez din anii '50 pe care nordicii dansează jenka.
SPANIA
Flamenco este un gen muzical, care a apărut și s-a dezvoltat în Spania, preponderent în regiunea Andaluzia. Acest gen e caracterizat de o ritmicitare pronunțată, fiind folosite castaniete, și adesea cântecele flamenco sunt însoțite de dansul omonim.
GERMANIA
Holsteiner Dreitour este un dans frumos tradiţional din Germania.
ROMÂNIA
Fără îndoială dansul folcloric românesc este una dintre cele mai preţioase bogăţii artistice ale lumii.
Deşi dansul popular românesc se manifestă într-o mare varietate de aspecte regionale, el prezintă totuşi caractere comune esenţiale care unesc toate formele de expresie coregrafică ale poporului român într-un stil naţional specific.
La dansurile de perechi varietatea apare şi mai pronunţată prin posibilităţile diferite în care partenerii se prind.
La dansurile de grup se întâlnesc ţinuta de „horă", dansatorii prinzându-se de mâini cu braţele îndoite din cot şi ridicate la înălţimea umerilor, ţinuta de „sârbă" cu braţele sprijinite pe umerii partenerilor din dreapta şi stânga, ţinuta de „brâu", cu braţele prinse în cingătoarele partenerilor din dreapta şi stânga, ţinuta cu braţele încrucişate în faţă sau în spate, cu braţele formând un lanţ ridicat deasupra umerilor sau un lanţ de braţe coborâte.
GRECIA
Dansurile tradiţionale greceşti au puternice rădăcini în istoria şi civilizaţia Greciei. În Grecia antică dansul era considerat un dar din partea zeilor menit să îi facă pe oameni să uite de griji.
Ballos: Italienii, ocupând insulele greceşti l-au numit Ballos după un dans similar italian, dar numele originar vine din limba greacă, de la verbul “balizo” = a dansa singur, în greaca veche, faţă de “horevo” = a dansa în grup. Paşii sunt asemănători cu cei de syrto, cu excepţia faptului că se dansează pe perechi mai mult decât în cerc. Adesea syrtoul în insule se dansează la început, apoi se rup perechile din cerc şi dansează ballos fără a se opri. În afară de paşii de bază, cuplurile pot improviza. Ballos poate fi dansat fie în 2/4 fie 8/8. Există două stiluri de bază. Sousta cretana este o variantă a acestui dans. Dansul este cunoscut în toate insulele greceşti incluzând şi Ciprul şi înainte de catastrofă din 1922 a fost cunoscut şi în Constantinopole şi în vestul Asiei Mici.
Kalamatiano: Este una din variantele de syrto. Syrto înseamnă dans târât şi este un dans din antichitate: mai multe surse antice descriu syrtoul, iar o inscripţie găsită la Delphi datând din secolul I d.H. foloseşte această denumire. Kalamatiano a fost syrtoul popular în partea de sud şi, datorită faptului că partea sudică a fost eliberată prima, a devenit dans naţional şi s-a răspândit pe întreg teritoriul ţării. Numele nu vine de la oraşul Kalamata, dar este numit probabil după un cântec despre Kalamata, sau după batistele Kalamata, deoarece oraşul a fost cunoscut pentru mătasea să în timpul Imperiului Bizantin, şi cântecul aminteşte un un îndrăgostit care dă o batistă din mătase Kalamata, care reprezenta un gest de mare afecţiune. Syrtoul poate fi dansat pe un ritm 7/8 sau 2/4; muzicienii au început să numească toate cântecele 7/8 “Kalamatiano” după acest cântec pentru a le deosebi de cele 2/4 care sunt numite simplu “Syrto”. Unii oameni afirma că ritmul 7/8 ar trebui dansat mai vioi, în timp ce acela de 2/4 trebuie să fie strict “syrto”, în linie. Tradiţional, doar prima pereche improvizează, dar astăzi toţi dansatorii pot improviza.
Tsamikos: Acest dans este numit probabil după Tsames din Epir, dar unii afirma că este numit după îmbrăcămintea luptătorilor din munţi în timpul Războiului de Independenţă numiţi “kleftes”. Kleftes au răspândit dansul astfel că în zilele noastre el este panelenic, dar cel mai popular este în partea sudică. Tradiţional este un dans de băieţi şi este cea mai bună oportunitate a unui dansator de a-şi arăta talentele acrobatice. În mările oraşe ale Greciei femeile dansează şi ele acest dans, mai puţin partea acrobatică. Ritmul este de ¾, 3/8, sau 6/8. Cea mai cunoscută variantă la sate şi în America constă în 12 paşi lenţi, dar cele mai multe şcoli greceşti predau varianta cu 16 paşi care este acum cea mai cunoscută în mările oraşe, dar sunt regiuni în care se dansează variante cu 8, 10, 14 paşi. Există variante de tsamikos lente şi rapide. Dansatorii se pot ţine de mână, dar cel mai bine este să aibă mâna la nivelul umerilor
Zeibekiko: Este un dans solo faimos în toată lumea greacă. Numele vine de la zeibek, un popor care nu era nici grec nici turc şi care trăia în dealurile de lângă oraşele Smyrna şi Prousa în Asia Mică. Atât grecii cât şi turcii au învăţat dansul de la poporul zeibek şi şi-au dezvoltat propriul stil naţional. În 1922 turcii au ars Smyrna până la temelie; grecii s-au refugiat din Smyrna şi au plecat spre Atena, unde au dezvoltat stilul muzical rembetika care a schimbat dansul, dându-I particularitate, încet , sincopat, care este astăzi faimos. Astăzi, vechiul stil de dans folk este întâlnit numai în Cipru, care au propriul stil de dans. Paşii sunt aproape în totalitate improvizaţi, oferand oportunitatea expresiei prorii a individului.
Kerkiraikos: Este originar din insula Corfu, care este cunoscută în Grecia sub numele de Kerkira. Este un dans de fete cu unul sau doi băieţi. Fetele dansează paşii de bază, adesea în cerc sau pe perechi. Băieţii improvizează paşii, iniţial conducând perechile şi apoi plimbându-se printre ele şi flirtând cu fetele.
Hasapiko: (dansul măcelarilor): Acesta a fost dansul măcelarilor din Constantinopol în timpul perioadei Bizantine, când era cunoscut sub numele de Makellarikos, de la cuvântul pur pentru măcelar. Dansul a rămas popular în Constantinopol, vestul Asiei Mici şi în unele insule timp de secole până la catastrofă din 1922, după care a fost absorbit de muzică rembetika şi a devenit panelenic. În timpurile moderne, dansul a devenit popular printre navigatori se de aceea este uneori numit “Naftiko” în porturi. Datorită filmului “Zorba Grecul” a devenit cel mai cunoscut dans grecesc în lume. Prezintă foarte multe variaţii. Nu sunt două grupuri de dansatori care să execute aceleaşi figuri. Dansul se dansează cu mâinile pe umeri, dansatorii improvizând ordinea figurilor şi putând comunica între ei prin strângerea umerilor. Dansul are două părţi: una lentă şi una rapidă. Uneori cele două se dansează separat, alteori împreună. O variantă simplificată a părţii lente a dansului, Syrtaki s-a dansat pentru prima dată în Franţa în 1950 şi s-a răspândit înapoi în Grecia. În afară de faptul că are paşi mai simplii, stilul este mult mai degajat în comparaţie cu concentrarea în cazul dansului Hasapiko-lent. Oricum, variantele se interpatrund unele cu altele şi numele Syrtaki şi Hasapiko sunt folosite ca sinonime în America. Americanii numesc Hasapiko lent “Zorba” după filmul care l-a făcut celebru. Paşii pentru partea rapidă din Hasapiko poate fi regăsita în multe dansuri greceşti, probabil datorită influenţei culturale din Constantinopol.
Leriko: este un dans din insula Leros. Original, după Leriko, muzica a devenit din ce în ce mai rapidă, şi astfel a apărut Sousta Dodekaneza. Astăzi, sunt dansuri separate. La acest dans, mâinile sunt ţinute în cruce, fiecare dansator având mâinile fie sub fie deasupra mâinilor dansatorilor de lângă ei.
Sousta Dodekaneza: reprezintă o familie de dansuri din Insulele Dodecaneze (fără a avea legătură cu sousta din Creta sau din Makedonia). Numele înseamnă primăvara (izvor), descriind ritmul antrenant al acestui dans. Ritmul este păr (unu-doi, unu-doi). Fiecare insulă are propria versiune şi propriile melodii, dar cele din Rodos şi Karpathos sunt cele mai cunoscute. Satele de greci rămase în sudul Italiei au o versiune proprie a acestui dans, poate şi datorită faptului că Insulele Dodecanezeau fost sub controlul Italiei înainte de 1947.
Ikariotikos, care uneori mai este numit simplu Kariotikos, vine din Insula Ikaria. Dansul se poate dansa pe mai multe melodii, toate având un ritm de 2 pătrimi. Original, dansul se dansa cu mâinile ţinute în cruce.; astăzi cea mai întâlnită variantă este cea cu mâna pe umeri, sau se mai poate dansa simplu, “mana în mână”. Aproape toţi fac la un moment dat paşii diferiţi 4, 5 şi 6 (paşii imediat următori pasului adânc pe piciorul stâng în faţa celui drept pe bătaia lungă, care este pasul 7). Sunt diferite variante ale acestui dans cu influenţe în funcţie de zona în care se dansează care privite de la distanţa par a fi dansuri diferite, dar dacă privim cu mai multe atenţie paşii, şi nu ne pierdem în ritmul rapid ce ne cuprinde spre sfârşit, ne dăm seama că este vorba despre acelaşi dans. La început paşii sunt lenti, se dansează sta tria, pare că dansatorii se pregătesc pentru ceea ce va urma. Trecerea spre partea rapidă se face destul de brusc, dansatorii trebuie să fie foarte atenţi când fac acest schimb, deoarece cea mai mică greşeală poate strica întreg dansul.
UNGARIA
Ceardaș-Dans popular ungar cu o mare răspândire națională și internațională. Forma să caracteristică comportă două secțiuni contrastante: prima, lentă (ung. lassú), a doua, rapidă, vioaie, în ritm binar (ung. friss sau friska). Uneori tempo-ul părții finale se accelerează extrem de mult, obținându-se un vârtej uneori epuizant pentru dansatori. Dansul este prezent în cele mai multe concursuri destinate ansamblurilor și soliștilor pop. A pătruns, încă din sec. trecut, în muzică cultă.
Valsul
Că stil este un dans fugitiv, uşor, bazat pe rotiri largi, în deplasări continue şi uşoare aplecări de corp dând acea senzaţie de “ plutire “ continuă, de zbor în ritmul muzicii.
Originea valsului
Există mai multe versiuni în acest sens: prima variantă susţine că originile Valsului Vienez datează în secolele XII-XIII, în zona de sud a Alpilor germani, unde a apărut sub denumirea de Nachtanz, predecesoare Valsului Vienez fiind dansurile Allemande şi Menuetul. Valsul a evoluat în Austria şi Bavaria sub nume precum Dreher, Deutscher sau Laendler.Ulterior, a fost creat ca un dans popular austriac, ce presupunea mişcări robuste şi mult spaţiu. Devenind popular în sălile vieneze de dans, la sfârşitul secolului XVIII, valsul a suportat modificări însemnate. Iniţial, Valsul era supranumit "dansul interzis", deoarece partenerilor le era permis să stea foarte aproape unul de celălalt, fapt ce a avut ca rezultat defăimarea acestui dans de către oficialităţi ale bisericii şi conducători ai comunităţii austriece. Ca urmare a trecerii către dânsul de salon, s-a transformat într-un dans elegant, iar muzica a devenit mai rafinată. Un episod important în istoria valsului a fost generat de Johann Strauss, considerat părintele valsului vienez, prin cele 250 de valsuri compuse. Mozart a fost de asemenea un admirator înflăcărat al valsului, în una dintre operele sale, Don Giovanni, fiind cantate trei valsuri consecutiv. De aici înainte, Valsul Vienez nu a mai putut fi oprit.
Gavota
Gavota este un dans popular francez despre care se spune că era dansat de oamenii din Gap (gavoţi). S-a răspândit ca dans de curte în secolele XVII-XVIII, devenind din ce în ce mai complicat, mai ales datorită maeştrilor de balet. Paşii săi lenţi erau acompaniaţi de muzică în ritmul 4/4. Din punct de vedere muzical, avea trei părţi şi implică o mişcare opţională de suită.
Mazurca
Mazurca este un dans popular polonez în măsura 3/4, în mod tradiţional pe muzică de cimpoi, dansat de cupluri în cerc şi caracterizat prin bătăi din picior şi pocniri din toc. Originar din Mazuria (nord-estul Poloniei), din secolul XVI, dansul a devenit popular la curtea poloneză şi s-a extins în Rusia şi în Germania, ajungând în Anglia şi în Franţa în anii 1830. Cele 50 de mazurci pentru pian compuse de Frederic Chopin au extins popularitatea dansului, care nu avea serii de mişcări fixe, permiţând astfel improvizaţiile de-a lungul a peste 50 de paşi diferiţi.
POLONIA
Poloneza-Dans polonez vechi în 3/4, asemănător unei plimbări (în alai), în pași ritmici nu lipsiți de solemnitate. În creația lui Chopin, devenită piesă de gen, ocupă un loc însemnat, distingându-se prin grandoare și dramatism.
Giga este un dans care derivă din dansul englezesc numit jig, un dans de curte ritmat, practicat în Europa secolului XVII. Deşi la origini era un dans individual, în forma sa de curte era dansat în cupluri, ca un balet formal, pe muzică în timpi de 6/8 sau 12/8. Ca specie muzicală, a devenit ultima mişcare din suita standard.
IRLANDA
Dansul Irlandez este o formă de dans tradiţional, foarte veche şi extrem de bine promovată. Obişnuia să fie dansată în cadrul reuniunilor sociale – şi încă este-, fiind un factor important în dezvoltarea comunităţilor cu moştenire irlandeză.
În timp, concursuri de dans irlandez au început să aibă loc –iniţial în cadru neoficial, mai apoi sub patronajul organizaţiilor de profil-, existând în prezent sute de astfel de competiţii în toată lumea. Concursuri regionale, competiţii naţionale şi internaţionale, cu reguli clar stipulate, umplu calendarele dansatorilor entuziaşti, transformând Dansul Irlandez în ceva extrem de serios, în timp ce o adevărată industrie se dezvoltă în jurul lui.
BELGIA

Menuetul este un vechi dans francez graţios din perioada barocă, originar din Poitou, cu mişcări moderate în trei timpi. În secolul al XVII-lea a luat locul dansului Courante şi a fost introdus de compozitorul Jean-Baptiste Lully la curtea regelui Ludovic al XIV-lea, care a devenit mare iubitor al acestui gen de dans. Menuetul este menţionat pentru prima dată în 1664 de către Guillaume Dumanoir în tratatul său polemic împotriva maeştrilor de dans de la Académie royale de Dânse. În1706, Raoul-Auger Feuillet face o descriere amănunţită a mişcărilor de dans în Vme Recueil de dânse de bal pour l'année 1707. Iniţial, dansul era deschis de o pereche, căreia îi urmau alte perechi, în ordinea rangului nobiliar, în tempo măsurat, cu ţinută solemnă şi diverse înclinări şi plecăciuni. DinFranţa, menuetul s-a răspândit în întreaga Europă. După o lungă cădere în desuetudine, menuetul a cunoscut o scurtă revenire către anul 1880 sub o formă inspirată din cadril.
Muzica-Menuetul este una din mişcările facultative ale unei suite instrumentale, inserat de obicei după sarabandă şi înainte de gigă. Are o formă tripartită, cu o secţiune principală care precede şi urmează unui trio, numit astfel pentrucă iniţial era executat de trei instrumente soliste. Adesea este dublat, cu repetiţia primului menuet, fără repriză, după cel de-al doilea, ambii având teme înrudite.
În perioada barocă, menuetul a fost introdus în suită de către Johann Sebastian Bach şi Georg Friedrich Haendel, dar cunoaşte o largă răspândire în special în perioada clasică vieneză. În 1750, Johann Stamitz din Şcoala de la Mannheim introduce menuetul ca parte a III-a a unei simfonii. Acest procedeu este preluat de Joseph Haydn şi Wolfgang Amadeus Mozart. Începând cu Simfonia a Treia ("Eroică"), Ludwig van Beethoven înlocueşte menuetul cu mişcarea ceva mai viguroasă de scherzo.
De mare popularitate la public se bucură Menuetul din Cvintetul de coarde în Mi major de Luigi Boccherini, Menuetul în Sol major pentru pian de Ian Paderewski şi Menuetul (Partea III-a) din Concertul pentru vioară şi orchestră în La major KV 219 de Mozart.
MUIXERANGA
Este un dans de stradă antic din comunitatea autonomă Valencia, Spania. Dansul este prezervat şi în ziua de astăzi, în oraşul Algemesí, 30 km de laValencia.
Muixeranga este mai mult decât un dans de acrobaţie artistică. Este o colecţie de coreografii umane de arte plastice enorme arătând diferite figuri şi forme. Aceste sunt cunoscute cacastele umane. Dansurile sunt ţinute în timpul festivalului din Algemesí, între 7 şi 8 septembrie.
Persoanele care compun castelele umane sunt în general grupe de bărbaţi cu forţa fizică şi cunoştinţă a performanţei Muixeranga. În prezent, până la 200 de oameni participă la performanţă, pe când în timpurile antice, nu erau mai mult de 30. Pentru fiecare "castel", există un om care coordonează dansurile şi prepară şi antrenează dansatori noi.
SPANIA
FLAMENCO
Flamenco este un stil de dans, care a apărut şi s-a dezvoltat în Spania, preponderent în regiunea Andaluzia. Acest gen e caracterizat de o ritmicitare pronunţată, fiind folosite castaniete, şi adesea cântecele flamenco sunt însoţite de dansul omonim. Deşi originea flamenco e considerată Andaluzia, regiunile Extremadura şi Murcia au contribuit la dezvoltarea câtorva forme muzicale. Rădăcinile flamenco nu sunt cunoscute cu precizie, însă adesea sunt citate influenţe din culturile Islamică, Sefardă, Ţigănească, alături de cultura locală andaluză.
CEHIA
PÓLCĂ Dans popular, de origine cehă, executat de perechi în cerc, într-un tempo vioi și săltăreț, care a căpătat o largă răspândire ca dans de bal.
POLONIA
KOLO
Este un dans popular polonez și iugoslav. Este răspândit în forme similare la unele popoare din răsăritul Europei (polonezi, iugoslavi, croați, bulgari, greci, albanezi) în care partenerii se țin de mână formând un cerc deschis sau închis. Este asemănător horei. La popoarele slave, melodiile sunt cântate pe versuri epice, eroice, lirice, umoristice. Uneori dansul este însoțit demuzică instrumentala (cimpoi, liriță etc.) cu acompaniament de tobă („tupan”). La bulgari, horo este dansul cel mai frecvent, având un număr bogat de tipuri muzicale și coregrafice.
BALETUL
Baletul îşi are originea în curţile regale ale Italiei anilor 1400, însă s-a dezvoltat şi în Franţa. Regele Louis al XIV-lea a fost un dansator entuziast şi a deschis prima academie de dans la Paris, în 1661. Până atunci, majoritatea dansatorilor erau amatori, apoi au apărut profesioniştii. Directorul academiei, Charles-Louis Beauchamp, a ajutat standardizarea mişcărilor clasice. Se crede că el a creat primele cinci poziţii de bază ale picioarelor şi mâinilor în balet. Până la mijlocul anilor 1800, baletul romantic, precum “La Sylphide” a fost popular în Europa.