SIMBOLURI ALE UNIUNII EUROPENE







STEAGUL,
cu cele 12 stele, aşezate în cerc, pe un fond albastru, înseamnă unitatea şi identitatea popoarelor Europei. Cercul reprezintă solidaritatea şi armonia, iar stelele, în numar de 12, reprezintă perfecţiunea.


IMNUL:
Consiliul Europei a decis, în 1972, ca “Oda bucuriei” (ultima parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven) să devină imnul său, iar în 1985, Statele Membre ale UE l-au adoptat şi ele, ca imn oficial al Uniunii Europene. Acesta subliniază aspiraţia spre valorile comune, unitatea în diversitate şi idealurile de libertate, pace şi solidaritate care stau la baza Uniunii Europene.


DEVIZA:
“Unitate in diversitate”- Deviza Uniunii este enunţată alături de celelalte simboluri, în Articolul I, paragraful 8, Partea I, Titlul I al Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa.


MONEDA UNICĂ-euro
Reprezentarea grafică a monedei unice a fost inspirată de litera greceasca epsilon, ea trebuind să facă legatura atât cu leagănul civilizaţiei şi democraţiei europene, cât şi cu prima literă din cuvântul “Europa”. Cele două linii paralele din simbolul grafic sunt un indicator al stabilitaţii euro.


ZIUA EUROPEI- 9 MAI
Ziua de 9 Mai 1950 a reprezentat primul pas către crearea a ceea ce este azi Uniunea Europeană.