UNIUNEA EUROPEANĂ, O INCURSIUNE DE LA ÎNCEPUTURI ŞI PÂNĂ AZI

Ideea de Uniune Europeană a prins contur la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, când Europa a rămas în ruine. Sarcina imensă ce apăsă pe umerii umanităţii era reconstruirea unui viitor mai bun. Spiritul unor noi începuturi s-a simţit în anii 50.
Robert Schuman, ministru francez de externe, a conturat o viziune comună pentru Franţa, Germania de Vest, Italia şi ţările din Benelux (Belgia, Olanda şi Luxemburg) şi anume folosirea în comun a resurselor naturale în ideea de a construi o pace durabilă.
Prin Tratatul de la Paris (1951) a fost înfiinţată Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. S-a creat o piaţă comună a oţelului şi cărbunelui şi au fost scoase taxele la import şi export între statele membre. Această acţiune a reprezentat prima manifestare a Comunităţii Europene. O dată constituită, Comunitatea Europeană trebuia să fie reprezentată şi în exterior.
Relaţiile externe au început în 1954, când Jean Monet a înfiinţat primul birou transatlantic. Primii paşi ai Europei în lume au coincis cu dezmembrarea imperiilor europene începând din 1957 cu independenţa Ganei.
Prin Tratatul de la Roma (1957) au fost recunoscute relaţiile celor şase ţări fondatoare cu teritoriile lor din afară, în principal din Africa. Totodată a fost înfiinţat un fond de dezvoltare pe cinci ani, folosit pentru programe de ajutor financiar pentru dezvoltarea infrastructurii, cum ar fi drumuri, spitale şi şcoli. Fondurile erau administrate de firme europene de consultanţă în domeniul ingineriei, care îşi aveau sediul în ţările respective.
Vechile imperii coloniale se schimbau pentru noile state independente cât şi pentru puterile colonial europene. Comisia avea acum de-a face cu noi ţări independente care doreau relaţii diplomatice cu Europa.
În anii 60 au fost stabilite oficial noi relaţii prin Convenţiile de la Yaounde şi s-a înfiinţat Fondul European de Dezvoltare. Noua Agenţie Europeană pentru Cooperare a fost înfiinţată pentru administrarea fondurilor.
Începând din 1965, au fost înfiinţate 21 de birouri în ţările asociate, birouri care gestionau granturile şi se ocupau de problemele locale de dezvoltare.
În Europa, Războiul Rece s-a accentuat prin construirea simbolicului Zid al Berlinului, timp în care în Europa de Vest cădeau zidurile. În 1968, a fost desăvârşită uniunea vamală, iar bunurile circulau acum liber între statele membre.
La mijlocul anilor 70, s-a semnat prima Convenţie de la Lomė dintre Europa şi 46 de state din Africa, Caraibe şi Pacific. Lomė a reprezentat un parteneriat modern care a înlocuit modelul post-colonial şi a redefinit relaţiile dintre Europa şi ţările în curs de dezvoltare. Convetia privea dezvoltarea, relaţiile comerciale, integrarea regională, aspecte politice şi cultura.
Delegaţiile europene erau responsabile pentru implementarea Convenţiei de la Lomė, iar numărul acestor delegaţii s-a dublat.
Comunităţii i s-au alăturat Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Danemarca (1973).
La mijlocul anilor 70 au fost semnate protocoalele comunităţii cu opt ţări din sudul şi estul Mării Mediterane.
În 1986, când au aderat Spania şi Portugalia, s-au consolidat relaţiile cu America Latină.
Au fost create legături mai strânse şi cu Asia. Europa a devenit mai profesionistă în relaţiile sale cu restul lumii, în acelaşi timp se crea o personalitate internaţională europeană care să se ocupe de lumea în schimbare.
În 1980, existau 50 de delegaţii în lume. Se înfiinţau câte 5 delegaţii pe an, pe măsură ce Europa îşi asuma un rol mai mare în lume.
În anul 1992, prin semnarea Tratatului de la Maastricht, a fost stabilită oficial politica externă şi de securitate comună.
Sfârşitul Războiului Rece a impus noi schimbări în politica externă. Ca răspuns la conflictele care au izbucnit după căderea Zidului Berlinului, în special în fosta Iugoslavie, UE a creat politica europeană de securitate şi apărare.
În 1998, Serviciul Extern a fost restructurat când a fost introdusă, prin Tratatul de la Amsterdam, funcţia de înalt reprezentant.
Rolul Europei în problemele de securitate şi politica globală a crescut, o dată cu statutul său economic. În zonele de criză au fost trimise forţe militare şi de poliţie, cu scopul de a desfăşura operaţiuni umanitare şi de menţinere a păcii. Acţiuni militare pot fi desfăşurate şi de Forţa de Reacţie Rapidă a UE.
Uniunea Europeană a stabilit şi programe pentru a ajuta fostele ţări comuniste aflate în tranziţie spre o economie de piaţă democratică.
Implementarea acestor programe a coincis cu înfiinţarea unor noi delegaţii în ţări din Europa Centrală şi de Est, fără a neglija vecinii din sud şi din Orientul Mijlociu.
În 1995, cele 15 state membre ale UE s-au reunit cu guvernele a 12 ţări din această regiune. Parteneriatul euro-mediteranean promovează democraţia, drepturile omului şi cooperarea între ţările partenere.
În 2007, UE s-a extins la un număr de 27 de state membre, împingând graniţele europene mai la est, unde are acum noi vecini.
Scopul politicii europene de vecinătate este să ajute ţările vecine ale UE să beneficieze de oportunităţile unei Uniuni Europene extinse.
În present, UE este pe primul loc în lume în acordarea de asistenţă pentru dezvoltare, totalizând peste jumătate din sumele oficiale pentru ajutor.
Seviciul Extern are 130 de delegaţii şi un personal de 5000 de membrii care prezintă, explică şi implementează politica externă a UE.
Astăzi Europa are o influenţă la nivel global, facilitează comerţul şi dezvoltarea, susţine drepturile omului şi alegerile libere pentru a promova valorile democraţiei.
Timp de peste 50 de ani, visul European a asigurat pace pe continent.
Într-o lume a amenintarilor şi a provocărilor globale, Europa secolului XXI-lea va continua să se ocupe de preocupările cetăţenilor săi, cum ar fi economia, calitatea vieţii şi securitatea.
Europa va deveni şi un jucător mondial mai puternic, dedicată multilateralităţii, folosind instrumentele politicii sale externe de ajutor, comerţul şi acordurile economice pentru a promova drepturile omului, democraţia, libertatea şi justiţia în toată lumea.
UE are azi 27 de state membre: Austria (1995), Belgia (membru fondator), Bulgaria (2007), Cehia (2004), Cipru (2004), Danemarca (1973), Estonia (2004), Finlanda (1995), Franţa (membru fondator), Germania (membru fondator), Grecia (1981), Irlanda (1973), Italia (membru fondator), Letonia(2004), Lituania (2004), Luxemburg (membru fondator), Malta (2004), Marea Britanie (1973), Olanda (Regatul Ţărilor de Jos) (membru fondator), Polonia (2004), Portugalia (1986), România (2007), Slovacia (2004), Slovenia (2004), Spania (1986), Suedia (1995), Ungaria (2004).
Politica de extindere a UE prevede în viitorul apropiat şi mediu aderarea următoarelor state:
Ţări candidate: Croaţia, fosta Republică Iugoslava a Macedoniei, Turcia şi Islanda
Ţări potenţial candidate:Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Muntenegru şi Serbia.